Stabilirea unei culturi a „Pot” în clasa ta
Introducere
Rezultatul pe termen lung al oricărei școli ar trebui să fie nu doar studenți competenți, ci și învățăcei împuterniciți. Un învățăcel „împuternicit” poate înțelege perspective macro, descoperi detalii micro, pune întrebări, planifica pentru noi cunoștințe și transfera gândirea în circumstanțe divergente. Acest lucru nu se întâmplă prin simpla acumulare de cunoștințe sau prin entuziasm, ci prin stabilirea unui ton pentru învățare care sugerează posibilitatea și prin crearea unei culturi a pot.
Ce este cultura?
O „cultură” este compusă din factori tangibili (studenți) și factori intangibili (curiozitate). Aceasta este mereu prezentă — există indiferent dacă noi, ca educatori, o recunoaștem sau nu. Ea precede învățarea formală și va dura mult timp după ce acea experiență de învățare formală s-a încheiat.
Învățarea „Pot”
Pentru ca un învățăcel să dezvolte un sentiment de pot, el sau ea trebuie să învețe acest lucru. Deși unii studenți au mai multă încredere naturală sau inițiativă decât alții, pot este puțin diferit de încredere. Pot este un amestec de cunoștințe și autoeficacitate, hrănit prin experiență — prin atingerea constantă a obiectivelor create atât intern, cât și extern, judecate după standarde care sunt de asemenea atât interne, cât și externe.
Cum se dezvoltă „Pot”?
În Developing Minds, o antologie de metode de predare a gândirii editată de Art Costa, există sugestii pentru promovarea cogniției și metacogniției, inclusiv:
- Crearea unui mediu sigur
- Urmărirea gândirii studenților
- Predarea întrebărilor mai degrabă decât răspunsurilor
Aceste sugestii au adesea rădăcini emoționale, implicând că învățarea trebuie să fie emoțională. O abordare eficientă de predare care funcționează aproape întotdeauna — și poate funcționa și aici în crearea unei culturi de pot — este modelul de eliberare treptată a responsabilității.
Trei modalități de a crea „Pot”
1. Folosește modelul de eliberare treptată a responsabilității
Modelul de eliberare treptată a responsabilității poate fi rezumat prin „arată-mi, ajută-mă, lasă-mă.” Acesta îndreaptă participarea învățăcelului de la un rol de observație susținut de profesor la un rol colaborativ cu un „altul mai knowledgeable” și, în final, la un rol de independență.
Prin definiție, acest model începe cu profesorul în control și se încheie cu așteptarea ca învățăcelul să își asume controlul. Nu aruncă învățăceii în adâncul apei pentru a gestiona aplicarea abilităților și conceptelor.
În concluzie, crearea unei culturi a „pot” în clasă nu doar că îmbunătățește aptitudinile studenților, ci le oferă și încrederea necesară pentru a deveni învățăcei împuterniciți, pregătiți să facă față provocărilor viitoare.